Ministerul Finanțelor și ANAF nu vor aplica până la 1 septembrie sancțiuni pentru unele abateri de la obligațiile privind raportarea în sistemul e-Transport, urmând ca până la momentul respectiv utilizatorii e-Transport să aibă timp să se familiarizeze cu aplicația e-Transport. Astfel, nu vor fi sancționate neintroducerea codurilor în aplicație și netransmiterea coordonatelor GPS, urmând să se aplice, însă, sancțiuni în cazurile în care nu s-au emis coduri UIT din SPV. De asemenea, ministerul atrage atenția că amânarea aplicării sancțiunilor la e-Transport până la 1 ianuarie 2025, decisă la final de iunie, vizează doar operatorii economici autorizați, deci nu toate firmele.
Ministerul Finanțelor a urcat astăzi pe platfomele Google Play si App Store aplicația de mobil pentru sistemul e-Transport. În timp ce în Google Play aplicația este deja disponibilă, în App Store aceasta a fost încărcată, dar ar urma să devină disponibilă utilizatorilor până mâine dimineață.
ANAF și Autoritatea Vamală Română (AVR) au pregătit un proiect de ordin comun pentru procedura de aplicare a ordonanței 41/2022 privind instituirea sistemului e-Transport, prin care sunt monitorizate transporturi de bunuri. Proiectul propune aborgarea actualului ordin comun și înlocuirea acestuia cu un ordin nou, având în vedere modificările aduse legislației referitoare la e-Transport. Noul proiect de ordin aduce o serie de modificări, inclusiv prevederi pentru transportul transportul bunurilor cu risc fiscal ridicat comercializate în sistemul Cash and carry.